Tehnici de Orientare

Orientare turistica

Atunci cand nu ai la dispozitie o harta sau o busola, orientarea se poate face observand anumite lucruri din natura:

• La copacii izolati sau la cei de la marginea padurilor, ramurile si frunzele sunt mai dese inspre sud.
• In partea de nord a poienilor din padure, iarba este mai deasa decat pe cea de sud
• La bisericile ortodoxe altarele sunt indreptate spre est.
• Musuroaiele: de cârtita – intrarea este orientata spre N, de furnici – intrarea este orientata spre S;
• Zapada se aduna mai multa în spre N a brazilor si se topeste mai repede spre S; iar rasina este mai abundenta spre S;
• Muschii cresc în partea de N a copacilor, stâncilor, peretilor izolati;
• Soarele se afla

pozitia/luna – ora	II,III,IV,VIII,IX,X	V,VI,VII	XI,XII si I
la Est	6	6	nu se vede
la Sud	12	12	12
la Nord	18	18	nu se vede

• La amiaza când ceasul arata ora 12, limba mare acoperind pe cea mica si orientate spre soare, indica directia S;
• Luna se afla:

Faza/Ora	18	24	06
in primul patrar (se vede jumatatea dreapta)	S	V	nu se vede
luna plina	E	S	V
in al doilea patrar (se vede jumatatea stanga)	nu se vede	E	S

Atentie! Regula de baza a orientarii spune ca cel mai scurt traseu este cel marcat.

Aflarea punctelor cardinale cu ajutorul ceasului
Se împarte în două categorii, funcție de emisfera în care te aflii.
Emisfera nordică:
bisectoarea dintre orar (limba care indică ora) direcționat spre soare și ora 12 arată sudul, iar în sens opus ai nordul, estul la stânga și vestul la dreapta față de direcția nord-sud.
Emisfera sudică:
bisectoarea dintre 12 direcționat către soare și ora curentă arată sudul.
Mențiune:
practică înainte de folosire și folosește ora reală sau un ceas analog.

Metoda Umbra Bățului

Ia două bețe, dacă ai de unde (rog moderatorii să îmi ierte exprimarea :) ), unul să fie de circa 90-120cm (cât mai drept posibil), adică aproximativ înălțimea buricului unui adult. Înfinge bățul de aproximativ 90cm în pământ, cât mai vertical posibil, în vârful umbrei poziționează o piatră (pe care o ei din același loc ca și bățul), apoi la in interval de 15-20 de minute fă aceași operație cu noua poziție a umbrei. Al doilea băț poziționează-l între prima piatră și a doua, astfel obții direcția vest-est, vestul fiind înspre prima piatră. Rămân dator cu o verificare în emisfera sudică pentru acest procedeu.

Elemente componente ale busolei si hartii

Inainte de a prezenta efectiv modul in care ne orientam cu ajutorul hartii si a busolei este necesar sa cunoastem elementele componente ale acestora. Acest lucru este necesar deoarece citirea unei harti se poate realiza numai printr-o cunoastere temeinica a elementelor care o compun: scara hartii, semnele conventional, nordul hartii (linile nordului), etc. Toate acestea creaza celui care manuieste harta o imagine reala a terenului care-l inconjoara, precum si a viitorului traseu care va fi parcurs.

Citirea hartii

Scara hartii
Scara hartii este raportul care ne arata de cate ori a fost micsorat terenul (lungimile si suprafetele), pentru a fi reprezentate pe harta. Ea poate fi reprezentata sub doua forme: numeric sau grafic, de unde si denumirile de scara numerica si scara grafica.
- scara numerica este cea mai des intalnita pe hartile de orientare turistica. Ea este exprimata sub forma unei fractii al carei numarator este egal cu unitatea, iar numitorul este numarul care arata de cate ori liniile din teren sunt reduse pe harta. Astfel, scarile numerice 1/10.000; 1/25.000; 1/50.000 arata ca toate dimensiunile liniare de pe harta sunt reduse de 10.000, 25.000 ºi respectiv 50.000 ori sau ca un centimetru de pe harta reprezinta 100, 250, sau 500 m. Este bine sa se retina, pentru usurarea utilizarii scarii numerice, urmatoarea regula: daca de la numitorul scarii se vor taia ultimele doua zerouri, atunci numarul ramas va arata cati metri reprezinta pe teren un centimetru de pe harta.
-scara grafica nu se foloseste de regula pe hartile de orientare turistica decat foarte rar, in schimb este folosita pe celelalte harti, in cazul nostru pe hartile turistice. Ea este reprezentata pe latura de sud a hartii printr-o linie dreapta divizata in parti egale. Pe scarile grafice se arata prin cifre vare este distanta in metri corespunzatoare unei diviziuni. De exemplu, pe o harta cu scara 1/25.000, o lungime de pe harta care este ca dimensiune egala cu o diviziune corespunde in teren cu o lungime de 250 metri.

EchidistantaReprezinta distanta pe verticala dintre doua curbe de nivel. Curba de nivel reprezinta linia sinuoasa inchisa care uneste punctele aflate la aceeasi altitudine fata de nivelul marii. De exemplu, echidistanta de 5 m arata ca distanta dintre curbele de nivel este de 5 metri.

Directia nordAceasta apare pe harta sub forma unor linii subtiri, verticale, paralele intre ele, indicand directia nord prin sagetile de la unul din capete. Daca nu exista aceste linii, obligatoriu harta va avea indicata directia nord printr-o sageata, impreuna cu litera N, sau o rozetaa punctelor cardinale.

Reprezentarea reliefului pe harti prin curbe de nivelDesi curbele de nivel apartin semnelor conventionale, ne vom ocupa in mod special de ele, data fiind importanta deosebit de mare pe care acestea le au in citirea hartii. Aglomerarea liniilor nivel este un indiciul ca terenul pe portiunea respectiva este in panta. Daca curbele de nivel se afla la distanta relativ mari intre ele, inseamna ca gradul de inclinare a terenului din zona respectiva este mic. Daca o curba de nivel al carei contur inchis nu contine in interiorul sau nici o alta curba de nivel, inseamna ca aceasta reprezinta cota cea mai inlata (varful) din accea zona. Cand citim harta si incercam sa deslusim formele de relief, se recomanda sa se urmareasca mai intai harta, arucandu-ne priovirea asupra formelor de relief extreme, asupra unui varf sau asupra unui curs de apa, reprezentat printr-o linie continua sau intrerupta de culoare albastra. Vom intelege, astfel, ca, daca privim harta de la cursul de apa inspre varf si vom urma aceasta directie, va trebui sa urcam, iar daca urmarim invers harta si urmam acelasi traseu, va trebui sa sa cobaram. De asemenea, vom reusi sa facem corelatia intre imaginea de pe harta si imaginea rala din zona campului nostru vizual.
Prin urmare, citirea curbelor de nivel este primordiala in ceea ce priveste ordinea invatarii semnelor conventionale, deoarece ea ne creaza o imagine de ansamblu destul de clara asupra intelegerii formelor de relief.

Semne conventionaleO alta problema pe care o ridica citirea hartii este cea a cunoasterii semnelor conventioale conventionale. Astfel, pe langa curbele de nivel, pe harta intalnim si o multime de semne care prin modul de prezentare sugereaza simbolizarea unor elemente din teren, care pot reprezenta un bun indiciu asupra locului unde ne-am putea situa la un moment dat. Inaintea prezentarii unor exemple, trebuie facuta urmatoara precizare: concursul de orientare consta in atingerea intr-un timp cat mai scurt a unui anumit numar de de posturi de control (sub forma unei prismetriunghiulare cu fetele impartite pe diagonala in alb si rosu) impus de organizatori, simbolizate pe harta printr-un cerc in interiorul caruia se afla un post
Padureaeste sugerata de culoarea alba de pe harta propriu-zisa insotita de curbele de nive care vor aparea tot timpul asemeni unui fundal, impreuna cu toate semneleconventionale. Marginea (liziera) padurii apare sub forma unei linii curbe care va urmarii forma reala a acesteia din teren. Exista si situatii cand padurea poate fi redata si cu alta culoare (este cazul desisurilor care apar pe harta sub forma unor pete de culoare verde, care va fi cu atat mai inchisa cu cat desisul este mai greu accesibil).
Poianaapare pe harta colorata galben si de asemenea, conturul ei va fi determinat de cel real din teren.
Stancile sunt sugerate de triunghiuri mici sau puncte de culoare neagra.
Ruinele sunt reprezentate sub forma unor linii intrerupte, iar constructiile apar sub forma unor linii continue (in cazul reprezentarii unei asezari umane mai compacte, interiorul acesteia apare hasurat).
Potecile apar sub forma unor linii intrerupte, de grosime variabila, in functie de marimea lor din teren. Drumurile forestiere sau potecile foarte late apar pe harta ca niste linii continii.

Busola

Busola face parte din echipamentul orcarui turist, avand un rol deosebit in asigurarea increderii celui care o manuieste ca se afla pe drumul cel bun, mai ales in conditii meteorologice deosebite (vizibilitate redusa si precipitatii). In ceea ce-i priveste pe participantii la concursurile de orientare turistica, acestia folosesc foarte des busola, mai ales in scopul orientarii corecte a hartii, precum si a orientarii dupa viza, atunci cand traseul impune acest lucru. Pentru a reusi sa ne folosim de busola, va trebui mai intai sa cunoastem elementele care o compun. Iata, in continuare, principalele elemente care compun busola:
- placa de baza (suprafata suport) - are drept scop asigurarea unui suport pentru celelalte elemente.
- lupa - se foloseste in cazul in care elementele de pe harta sunt greu observavile li este necesara marirea acestora pentru o vizualizare mai buna.
- rigla - se afla pe marginile placii-suport; cu ajutorul ei putem masura distanta intre doua repere de pe harta, transformand lungimea masurata pe harta in lungime adevarata aeriana (unele busole au rigla gradata la o anumita scara, citirea distantelor facandu-se direct).
- cadranul gradat - are un rol foarte important in orientarea cu harta si dupa azimut sau viza (unghiul dintre o directie oarecare si directia nordului, masurat in directie inversa acelor de ceasornic); cadranul este mobil, putandu-se roti la 360° si are insemante punctele cardinale.
- acul magnetic - este elementul cel mai important al busolei si arata tot timpul directia nord - sud. Jumatatea acului care arata nordul este colorata de regula, cu rosu, iar la unele busole varful acestui ac este fosforescent, asigurand in acest fel orientarea si pe timp de noapte.
- liniile nordului - impart cadranul si se rotesc odata cu el, avand indicata directia nordului; se folosesc pentru orientarea hartii si luarea vizei.


3. Utilizare busolei si a hartii

Urmatorul pas pe care il vom face dupa ce am invatat elementele care compun harta si busola va fi cunoasterea modului in care le putem utiliza. Astfel sa ne imaginam ca am fi in situatia de a ne deplasa in timpul concursului de orientare intre doua posturi de control, cand datorita vizibilitatii reduse, terenul fiind lipsit de detalii distincte, am fi nevoiti sa folosim hata si busola, orientandu-ne dupã viza. Iata etapele care trebuiesc urmarite astfel incat sa ajungem la destinatia dorita:
a. Pozitionarea busolei pe directia dintre cele doua posturi (repere). Pentru explicarea acestui luceu trebuie facuta precizarea ca, initial, concurentul sau cel care utilizeaza busola si harta va avea intr-o mana busola si in cealalta harta. Aceasta deoarece prentru realizarea pozitionarii busolei intre cele doua posturi este necesara suprapunerea busolei peste harta urmarindu-se ca marginea ei (placii de baza) sa indice directia dintre cele doua posturi sau sa le uneasca.
b. Aducerea liniilor care indica nordul de pe cadranul busolei intr-o pozitie paralela cu nordul hartii. Acest lucru se realizeaza prin mentinerea busolei in pozitia explicata la punctul anterior si rotirea cadranului gradat astfel incat liniile de pe aceasta sa devina paralele sau sa coincida cu liniile care indica directia nord de pe harta. In acest mod liniile de pe cadran vor indica nordul hartii. (Atentie ! Nu vor fi neaparat orientate dupa nordul magnetic).
c. Orientarea busolei si hartii dupa directia nordului magnetic. Avand busola pozitionata ca in punctul precednet, se vor roti atat harta, cat si busola, mentinandu-se in pozitie fixa una fata de cealalta, pana cand acul magnetic care indica nordul (cel de culoare rosie) va ajunge in pozitia nord indicata de liniile de pe harta si de pe cadranul busolei (este paralel cu aceasta). In sfarsit, in acest moment avem directia pe care o vom urma pentru a ajunge la postul 2, aceasta fiind indicata de marginea busolei care uneste cele daua posturi sau de ageata de pe placa de baza.

ATENTIE !
In timpul realizarii ultimei etape, harta si busola nu se vor misca una fata de cealalta, iar rotirea lor se va face prin pivotarea corpului concurentului (tinand in mana harta si busola) astfel incat aceasta sa poata avea posibilitatea, prin pozitia pe care o are, sa vizualizeze terenul, urmand directia aratata de busola.
Dupa ce ne-am luat viza in directia dorita, pentru mentinerea disrectiei de mers este necesar sa ne luam un reper de directie, reprezentat de una din formale naturale de relief sau vegetatie care se disting de celelalte emente din jur(o stanca impunatoare, un copac deosebit, etc.); reperul trebuie sa se afle pe directia aratata de busola, sa fie usor de vizualizat in timpul deplasarii si sa fie la o directie apreviabil mai mare, astfel incat urmarindu-l sa ne apropiem cat mai mult de locul vizat pe harta. Pe timpul deplasarii pe directia luata e necesara o verificare frecventa a corectitudinii acesteia, urmarindu-se ca acul busolei care arata nordul magnetic sa se mentina paralel cu liniile de pe cadran si harta. De asemenea inainte de plecare se va calcula cu aproximatie distanta pana la post cu ajutorul riglei de pe marginea busoleisi a scarii hartii. De exemplu daca distanta masurata intre postul 1 ºi postul 2 este de 2,5 cm, iar scara hartii este 1:10.000, lungimea aeriana intre cele doua posturi este L = 2,5 × 100 = 250 m.
Observatie: orice turist (nu numai orientaristii) trebuie sa cunoasca modul in care se nordeaza harta.


4. Orientarea pe harta fara busola

In cazul in care u avem busola si vrem sa ne orientam pe harta dorind sa gasim locul in care ne aflam, este necesara determinarea unor repere vizibile clar. Dupa detectarea pozitiei lor pe harta, se va misca harta astfel incat pozitia reperelor alese din jurul nostru sa corespunda cu pozitia lor de pe harta (reorientata in noua pozitie). De exemplu, daca in stanga noastra avem o iesle, vom pozitiona harta astfel incat vom tine cont ca daca am pune degetul pe harta in punctul unde ne aflam ar trebui ca ieslea sa se afle pe harta in stanga degetului; astfel, vom avea certitudinea ca ne aflam in acea zona. Continuarea traseului spre un alt punct de pe harta se face urmarindu-se ca pe parcurs harta sa fie reorientata dupa pozitia reperelor din jurul nostru, ca in exemplul dat anterior.


5. Alte mijloace de orientare

Dupa steaua polara
In timpul noptii se poate afla pozitia punctelor cardinale luandu-se in considerare faptul ca daca ne indreptam cu fata spre Steaua Polara aceasta ne va indica intodeauna directia spre nord.

Pe baza observatiilor asupra unor obiecte sau fenomene din natura
- Pe partea de nord, copacii au coaja neregulata, crapata, umeda si uneori acoperita cu muschi.
- Inelele anuale de crestere observate la trunchiurile de copaci taiati sunt mai indepartate unele de altele in partea dinspre sud a trunchiului.
- La copacii izolati sau la cei de la marginea padurilor, ramurile si frunzele sunt mai dese inspre sud.
- Muschii acopera stancile ºi pietrele mari pe partea de nord a lor.
- In partea de nord a poienilor din padure, iarba este mai deasa decat pe cea de sud.
- Zapada se mentine timp mai indelungat in partea de nord a cladirilor si a pomilor.
- La bisericile ortodoxe altarele sunt indreptate spre est.

Marcaje turistice

Pentru marcarea traseelor turistice montane se utilizează următoarele semne:

a) banda verticală - pe fond alb - pentru marcarea traseelor principale, numite şi magistrale, care sunt, de regulă, trasee de creastă;
b) crucea cu braţe egale - pe fond alb - pentru marcarea traseelor de legătură;
c) triunghiul echilateral - pe fond alb - şi punctul într-un cerc - pe fond alb – pentru marcarea traseelor secundare;
d) punctul cu cercuri duble de culoare albă şi roşie pentru traseele dus-întors (trasee circuit).
Culorile pentru semnele de marcaj sunt: roşu, galben şi albastru obligatoriu pe fond alb.
  

Semnele de marcaj sunt aplicate în ambele sensuri de circulaţie, la distanţe astfel apreciate încât să fie uşor vizibile de la un semn la altul, perpendiculare pe direcţii de mers şi la înălţimea de 1,5 - 2 m faţă de sol;
  
In golurile alpine şi în poienile foarte mari semnele de marcaj sunt pe stâlpi confecţionaţi din ţevi metalice, sau din lemn (daca sunt pe stalpi din lemn exista sanse mai mari ca respectivul stalp sa ramana acolo si sa nu fie folosit la construirea vreunei stani);

Pentru protecţia arborilor semnele de marcaj sunt aplicate direct pe copaci, prin vopsire, fiind interzisă fixarea în cuie a altor indicatoare;

In zonele stâncoase, greu accesibile, semnele de marcaj sunt aplicate pe palete metalice scurte sau pe lespezi plate din piatră, implantate în grămezi de pietre, cimentate, cu o înălţime de 0,4 - 0,6 m;

In zonele în care traseul turistic montan este bine trasat şi nu are ramificaţii, sunt marcate în mod deosebit intrările în pădure (din drumuri, poieni, goluri alpine, văi) prin unul sau mai multe semne uşor vizibile;

Pe un traseu comun, marcat cu semne diferite, sunt aplicate toate semnele, în grup, unul sub altul, şi nu alternativ, la distanţe mari unul de altul; în zonele stâncoase semnele de marcaj sunt grupate orizontal;

In punctele de inflexiune a direcţiei de mers a potecii sunt aplicate săgeţi bicolore (culoarea albă + culoarea marcajului), care vor indica unghiul direcţional;

In zonele deosebit de circulate şi expuse fenomenului de ceaţă marcajul care indica apropierea refugiului alpin sau a cabanei ar trebui sa fie dublat de un sistem de atenţionare acustic sau vizual; în cazul cabanelor funcţionarea acestui sistem trebuie sa fie responsabilitatea cabanierului;
  
La executarea marcajelor se folosesc (sau ar trebui sa se foloseasca) vopsele reflectorizante şi rezistente la ger, căldură, soare, umezeală şi agenţii poluanţi corosivi;

 In România exista 12 tipuri de marcaje turistice rezultate din îmbinarea a patru simboluri (punct, cruce, banda si triunghi) si trei culori (galben, albastru si rosu), realizate pe un fond alb
Marcaje forestiere

Pentru turistul aflat la “stramtoare”, adica ratacit, marcajele forestiere constitue o iesire din impas, daca sunt interpretate corect.

       (fig 1)                                 (fig 2)                                   (fig 3)

O banda verticala  (fig 1) pe scoarta copacului facuta cu vopsea rosie inseamna limita de parcela. Ea se intalneste de obicei pe piciorul de munte care coboara spre albia unui parau sau chiar pe langa albia paraielor. Deci, urmand o asfel de banda se va ajunge la un parau, apoi urmand cursul acestuia , mai devreme sau mai tarziu se va ajunge la o localitate


Doua benzi orizontale rosii, separate de o banda alba care inconjoara copacul (fig2), iar alaturi un numar, inseamna intersectii de linii parcelare: desparte doua parcele alaturate. In apropierea acestui semn se poate afla o borna de piatra cu numarul parcelei. Se gaseste pe culme sau pe vale (pe malul paraului).

Litera H cu vopsea rosie (fig 3) reprezinta limita dintre doua ocoale silvice. Se intalneste numai pe culme si separa doua bazine hidrografice alaturate. Asfel, cu un minim de cunostinte despre zona care este strabatuta, urmandu-se semnul H se vom sti ca ne aflam pe cumpana apelor, adica pe culmea ce separa doua rauri



                                               (fig 4)
                                
Intalnind o intersectie de parcelare se poate porni pe limita de parcela si se va cobora in valea unui rau (fig 4).

Surse:

www.mt.ro